Iluminare

Pe drumuri de munte, mergând eu prin zona Vaucluse a Franței, dau peste un indicator turistic și anume capela Saint Christophe. Urc un drum ușor de parcurs și ajung la această capelă din secolul al XII lea, foarte veche și bineînțeles că restaurată (îmi place că în Franța găsesc multe bisericuțe restaurate de foarte de demult), încă din epoca romană. Priveliștea este foarte frumoasă și jos se aude chiar și un râu. M-am apropiat de marginea drumului și am văzut o cascadă, am aflat apoi că se numește cascada Saint Christophe, deci am decis să ajung și la această cascadă. Drumul este mai dificil, sunt puse lanțuri pe lângă stânci, frânghii pentru escaladat, însă nu chiar atât de dificil, că și o începătoare ca mine în ale escaladatului, se descurcă. Parcarea însă cică-i bântuită de hoți (am aflat după, deci au și ei hoții lor),  😀 scriau unii pe un site, eu însă am scăpat, că  Sfântul Cristofor este protectorul călătorilor, mai ales a celor cu mașină, sau cel puțin așa am găsit scris pe net despre acest Sfânt. El a trăit în jurul anului 250 e.n. și iată ce legende circulă despre el:

Legenda cea mai cunoscută despre viața Sfântului Cristofor („purtător de Hristos„) este cea în care el ar fi purtat pe copilul Iisus pe spate la trecerea unui râu, de pe un mal pe celălalt. Cu fiecare pas făcut prin apă, Cristofor simțea pe umeri o greutate tot mai mare, încât se temea să nu cadă în râu și să se înece amândoi. Copilul s-a prezentat ca fiind Iisus, iar greutatea mare a explicat-o prin greutatea lumii pe care o poartă pe umerii săi.

Dar cum este descris acest Sfânt?
„s-a arătat în mijlocul poporului un uriaş înfricoşat, tânăr cu vârsta, iar cu chipul şi căutătura sălbatică, dinţii lui ies afară din gură ca şi ai porcului, capul lui este ca de câine şi, în scurt să zic, atât este de grozav, încât nu pot nicidecum să-i povestesc chipul lui. „




Oamenii cu cap de câine , numiți și „chinocefali”, sunt menționați încă din cele mai vechi timpuri. Marco Polo îi menționează drept locuitori ai insulelor din Oceanul Indian. Acesta a văzut un asemenea trib, pe care l-a numit „al chinocefalilor”, pomenind și faptul că fețele le erau asemănătoare cu ale câinilor buldog. Aceștia obișnuiau să își taie obrajii, să își pilească dinții, să își ciuntească urechile și să remodeleze capetele copiilor încă de mici. Toate acestea erau făcute spre a căpăta o înfățișare înfiorătoare, numai cu scopul de a a se apăra pe ei înșiși de atacurile invadatorilor.  Astăzi în unele dintre triburile ce viețuiesc de-a lungul Nilului, în Rwanda, de-a lungul Amazonului sau în Noua Guinee, se poate observa faptul că fețele acelor oameni sunt adesea înfiorătoare. Aceasta este o caracteristică a oamenilor primitivi, săvârșite în scopul de autoapărare.


Reprezentarile lui iconografice sunt în două feluri. În prima ipostază, Sfântul Cristofor apare ca un bărbat de rând, care îl duce în spate pe Hristos prunc, peste o apă. Cea de-a doua ipostază este aceea în care bărbatul ne apare având cap de câine și o cruce în mână, crucea de mucenic.În bisericile și mănăstirile din Muntenia și Oltenia, Sfântul Cristofor apare având cap de câine sau de miel, pe când în mănăstirile din Moldova, Sfântul Cristofor are cap de om, însă își poartă capul de câine pe o tipsie. Legenda spune că cei care văd icoana Sfântului Mucenic Cristofor, nu vor muri de moarte rea în ziua respectivă.

Sursa ortodox. ro

Așa deci am călătorit eu protejată de hoți și moarte rea 😊 în ziua aceea pe drum de munte, pe lângă râu, protejată de Sfântul Cristofor, protectorul călătorilor.
De reținut faptul că nu știam nimic despre acest Sfânt cu înfățișare de câine (de studiat subiectul), până în acea zi, când prea mi-au ieșit toate în cale cu acest nume, deci am citit câte ceva despre acest Sfânt și v-am împărtășit și vouă cu această ocazie. 😊