Iluminare

O experiență extrem de intensă din punct de vedere emoțional am trăit în Aden, Yemen în jurul anului 2006. Vaporul a făcut o escală și am avut timp să coborâm să vizităm orașul. În port am primit ecusoanele de trecere, permise speciale pentru echipaj ( crew pass), înainte de a lua taxiuri spre centru. Pe drum am văzut doar pământ, doar munți de pământ fără vegetație și uneori case fără pereți întregi, fără uși sau geamuri. Am ajuns. O piață în mijloc, câteva magazine, praf și în jurul pieței munți de pământ roșiatic. Eram însoțită de un prieten cu care hotărâsem să căutăm telefoane pentru că auzisem că-s mai ieftine acolo. Și așa era, am cumpărat un telefon Nokia la un preț foarte bun (nu erau smartphone-uri pe vremea aia) cu tastatura în mai multe limbi, inclusiv arabă, să nu cumva să uit de unde l-am luat. 😊

Am zis să ne mai plimbăm puțin pe acolo, că doar telefon luasem. Așa că am trecut prin centrul pieței și am intrat apoi puțin pe o străduță paralelă cu spațiul din mijlocul pieței. Când am dat colțul, am întors capul după un om care am văzut că ne privise și acum se întorcea grăbit în direcția opusă. Noi ne-am continuat drumul, am reușit să mai facem maxim 10 pași de la colțul acela de stradă ….admirând și pozând casele dărăpănate și oamenii care mâncau și dormeau pe jos în ele….când iată că …apare un camion în viteză, oprește în dreptul nostru și cel puțin 10 soldați cu puști sar din camion și ne înconjoară. Ne-am pus spate în spate ca reacție reflexă de apărare. Am încercat să spunem cine suntem, dar nu ne asculta nimeni. Auzeam doar cum urlau la noi într-o limbă pe care nu o înțelegeam și dacă încercam să vorbim mai tare, sau să le arătăm permisele de trecere din port, ne împingeau cu vârful puștilor. După ce a înțeles un cuvânt pe care îl spusesem…port….că suntem cu un vapor în port…șeful lor, o namilă de om, a sunat în port, unde nu reușea să poarte însă o discuție normală, tot cu țipete și urlete se derula conversația. Scăparea noastră a fost că amicul cu care eram, de frică a început să vorbească în limba natală , adică în rusește…..și iată că s-a făcut liniște ….liniște deplină. Nimeni nu mai țipa, nimeni nu mai urla. În sfârșit eram ascultați . Am continuat tot în engleză să repetăm cine suntem și că vaporul nostru este în port. De data asta au ascultat. Se pare că rușii le erau prieteni, de-asta au avut urechi să ne asculte. Au luat camera foto și ne-au dat-o de pământ, au spus că nu avem voie să facem poze la munții aceia ai lor care sigur că erau plini de grote și puncte strategice probabil de atac spre mare, lucru pe care noi nici nu-l bănuisem, bineînțeles. Și a adăugat că ne-a confundat cu niște reporteri…Probabil acel om care era la colțul străzii ne confundase și îi informase despre noi.

De-acum știam, nu vom mai face poze vreodată în Yemen….niciodată ….adică …never! (articolul nu conține poze, acum știți și de ce 😊).

Ne-au dus apoi cu o mașină până în port unde am mai stat puțin să ne revenim înainte de a urca pe vapor. Ce m-a supărat însă și m-a uimit cel mai tare a fost faptul că nimeni de pe vapor nu ne-a crezut. Coborâseră și ei cu taxiurile în centru… Însă povestea noastră… au spus toți că este inventată și că avem imaginație chiar. Vă puteți imagina cum mintea umană neputând accepta un pericol, îl evită spunând că așa ceva nu există? ….eh…Așa a fost însă, este adevărat. Și uite că nu mi-au rămas oasele pe acolo, deși în momentul acela făceam pe mine de frică, că nu știu dacă ar fi aflat cineva unde suntem și dacă mai trăiam. Aceasta a fost experiența mea in Yemen, de neuitat.

În episoadele următoare voi povesti cum a fost în Maldive, scufundările cu rechinii, paradisul subacvatic și cum e să faci o scufundare noaptea și când ieși la suprafață să constați că te găsești în mijlocul oceanului fără să vezi insula sau vaporul…..cool, nu?! 😳