Iluminare

În 2012 am acceptat să renunț la un post confortabil și sigur în țară (unde o infirmieră mi-a spus: „dumneavoastră aici veți ieși la pensie! „, afirmație care m-a înfricoșat de-a dreptul… 😬.. pentru că dorința de a vedea lumea era încă mare). Am vrut să plec din nou pe mare și am început să caut. Am vorbit cu o persoană care se ocupa cu recrutarea, care „întâmplător”mi-a spus că da, chiar avem nevoie de doctor pe un super yaht care urmează să fie pus la apă și trebuie să vii în 3 săptămâni în șantier pentru a asigura echipamentul necesar, medicamentele, etc. Dar prima dată trebuie să mergi în Abu Dhabi pentru o formare la un spital de acolo, câteva zile. Bine, zis și făcut. Am ajuns în Abu Dhabi la un hotel unde seara am decis să fac o mică plimbare în jurul hotelului ( chiar dacă la amiază când am urcat și coborât din taxi pentru a ajunge la hotel mă atinsese o adiere de foc peste tot, pentru câteva secunde). Am ieșit deci la o temperatură de peste 40 de grade Celsius seara, la o plimbare. În câteva secunde eram transpirată complet. Nu știu cum să vă spun, dar nu pot să înțeleg cum unii treceau în fugă pe lângă mine, făcând jogging!.. da… pe căldura aia.

A doua zi am ajuns la spital unde în lift am cunoscut două românce asistente care lucrau în spital de câteva luni. Le-am întrebat cum s-au adaptat la căldură și mi-au spus că acolo totul se întâmplă în interiorul clădirilor: piscine, fitness, întâlniri amicale, lucrul la birouri, totul este bine conceput, cu aer condiționat peste tot. În spital am cunoscut un doctor urgentist indian care mi-a spus filozofia lui de viață privind medicamentele: „în India am 2 copii de 7 și 10 ani care au fost bolnavi de multe ori, însă niciodată nu au luat antibiotice, i-am tratat doar natural, cu ierburi, oricum la noi sunt multe terapii naturale”. Bravo lui. Fiecare cu filozofia lui de viață.

Apoi am ajuns în Germania, la șantier, unde a trebuit să mă ocup de medicamentele și camera de spital de pe vapor. Cu ocazia aceasta am văzut orașul Bremen. Eram cazată în oraș, la o distanță de 20 de minute pe jos de vapor, deci dimineața trebuia să mă deplasez ori cu o bicicletă închiriată, ori pe jos. Într-o zi am vizitat Lunaparc unde m-am dat în Bomber Maxx, o chestie înfricoșătoare… Stăteam și mă uitam la cei care se urcaseră gândindu-mă: ăștia-s nebuni să se urce în așa ceva! Același lucru gândea și amica cu care eram acolo… Ne uitam și ne minunam.. Apoi am zis amândouă: ne dăm?… Când eram în aer am închis ochii, viteza cu care ne învârtea era superluminică 😃. A doua zi amândouă am realizat că dacă nu am fi mers împreună, nu am fi avut curajul de-a ne urca. Când sunt 2… Curajul crește. 😊

Odată cu începerea probelor pe apă și primului voiaj pe mare, mi-am intrat în normalitate, am început să mă bucur de fiecare zi, în drumul spre Gibraltar (în episodul următor voi povesti despre Gibraltar). Am făcut multe poze, am prins momente deosebite, de exemplu această păsărică (venise să se odihnească pe vaporul nostru pe drumul spre Mediterană):

Între timp am făcut și baie 😊…rechini or fi fost pe-acolo cu siguranță, dar cui îi păsa ?!

Concluzie: dacă nu ieși din starea de confort și nu iei decizii majore în viață, nu înaintezi repede, nu înveți multe lucruri într-un timp scurt și nu ai parte de experiențe de neuitat.